Sub mare închisă a însemnat mare, care spală malurile mai multor state și poziția sa geografică, acesta nu poate fi utilizat pentru trecerea în tranzit prin ea la o altă mare. Accesul de la mare deschis la mare închis se realizează prin benzi înguste de mare care duc numai la țărmurile țărilor situate în jurul mare interioară.
Conceptul mare închisă a fost formulată și se reflectă în practica contractuală la sfârșitul XVIII și în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Conform acestui concept, principiul libertății mărilor nu a fost aplicată în totalitate la mare închis: marea închis a fost limitat pentru a avea acces la navele militare, se prevede necostiere.
Din moment ce această idee corespunde intereselor de securitate ale țărilor de coastă și păstrarea păcii în aceste mări, ea a fost la momentul recunoscut doctrina dreptului internațional și este valabilă și azi.
Prin închiderea mărilor, în special, se numără Marea Neagră și Marea Baltică. Acestea sunt uneori numite jumătate de mare și regională. Regimul juridic al acestor mări nu pot fi separate de regimul juridic al Mării Negre și a Strâmtorilor baltice.
În timpul XVIII și XIX, statul de coastă pe bază de contract a intrat în repetate rânduri acorduri cu scopul de a închide Neagră și Marea Baltică Marea pentru navele de război ale țărilor necostiere. Cu toate acestea, în perioadele ulterioare, în principal, din cauza opoziției din țările care nu au posesiunile aici, Marea Neagră și Marea Baltică nu au fost stabilite regimuri juridice, care corespunde valorii și stării mediului marin.
În a doua jumătate a secolului al XX-închis Conceptul a fost dezvoltat în continuare mare și a devenit pentru a oferi dispoziții legale specifice privind protecția mediului marin și reglementarea juridică regională a pescuitului într-o mări închise sau semi-închise.
Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării, și-a extins conceptul de mărilor închise sau semi-închise, care, în textul Convenției românești denumite „mări închise sau semi-închise“ (v. 122). Convenția nu definește conținutul regimului juridic al mării, stabilește drepturile prioritare ale statelor de coastă în gestionarea resurselor vii, protecția și conservarea mediului marin și coordonarea cercetării în mările închise și semi-închise (Art. 123).