Privind în istoria cuvântului „eticheta“ - franceză, a fost folosit pentru prima dată la curtea lui Ludovic al XIV-lea, atunci când oaspeții nedumerite au fost date carduri (etichete), sub rezerva modul în care acestea ar trebui să se comporte în curtea stimat King. Acum, regulile general acceptate de comunicare sunt bine stabilite în cultura fiecărei națiuni și fiecare persoană mai mult sau mai puțin educați trebuie să le urmeze fără a eșua.
Care este rolul eticheta de vorbire?
În primul rând, eticheta de vorbire ajută la evitarea situațiilor de conflict. Spune sursa, „Scuză-mă“, „îmi pare rău“, ne-a elibera tensiunea în comunicare, dacă este cazul, apare brusc.
În al doilea rând, eticheta de vorbire este capabil de a arăta nivelul de interlocutori apropiere. De exemplu, oameni primitori cărora mare respect. noi spunem
În cazul comunicării cu eticheta de străini discurs în general, devine un instrument indispensabil. Cum vă imaginați un apel la un străin cu o cerere, fără utilizarea de „Îmi pare rău,“ cuvintele, „Vrei?“ Și mai departe cu el rămas bun fără un „mulțumesc“, „mulțumesc“? Adică eticheta de vorbire determină rata de tovarăși de relații pur umane unul de altul, atunci când cineva mulțumesc pentru ajutorul lor -blagodarnost ar trebui să fie autentic, vin din inimă. Este, de asemenea, acceptat să acționeze într-o situație în care unul dintre participanții la ghinionul de comunicare, expresia de durere și simpatie trebuie să fie autentic.
În eticheta de vorbire este de asemenea importantă intonație, expresii faciale, gesturi, răspunsul. Intonații și gesturi utilizate în legătură cu indivizii, nu admisă în raport cu ceilalți. De exemplu, este dificil de imaginat profesor de fiul sau fiica ta, familiaritate te mangaie pe umăr la reuniunea sau nedumerirea același profesor, dacă despărțire introduceți-l în brațe.
Eticheta de vorbire are propriile caracteristici naționale, și chiar dacă ne stăpânească perfect limba, nu învață regulile de etichetă vorbire adoptate în comunitatea de limbă, dialogul nostru cu reprezentanții acestei culturi sau că este sortită eșecului. În țările occidentale, de exemplu, salutul și întrebarea „Cum vă simțiți?“ Acceptat răspunsul „Bine!“, În România răspunsul destul de neutru și mai puțin colorate emoțional, noi spunem „OK“, „Nici unul“, „Puțin câte puțin.“ Japonezii nu completează ofertele într-o conversație în primul rând, astfel încât să nu pară insensibil, preferând să facă spus.
Deci, în cele din urmă vom da unele comune în societatea noastră cu formula de eticheta de vorbire.
Dacă este necesar, se întâlni cu un străin perfect pentru a spune „Lasă-mă să știu.“ „Lasă-mă să știu“, „Noi știm.“
Salutări, subliniind bucuria întâlnirii, este „bine să te văd!“, „Bun venit!“, „Mă bucur să urez bun venit!“.
Condoleanțe „Voi sincer rău“, „am oferi cele mai profunde condoleanțe mele“, „Eu împărtășesc durerea ta.“
Felicitări pentru cuvintele „Permiteți-mi să felicit“, „Vă rog să acceptați felicitările mele sincere“, „Eu felicit din toată inima.“
Și, în sfârșit, despărțire cu speranța întâlnirii a exprimat cuvinte
„Sper că vom vedea în curând!“, „Până ne vom întâlni din nou!“.