Drepturile omului și a libertăților. - un concept care caracterizează statutul juridic al individului la stat, posibilitățile și aspirațiile sale în diferite sfere ale vieții [6]
Drepturile și libertățile omului - acestea sunt drepturi care aparțin nu numai la un anumit cerc de oameni, dar, de asemenea, oricărei persoane. Conform Constituției românești individuale, drepturile și libertățile sale sunt valoarea supremă [4]. recunoașterea, respectarea și protecția lor - una dintre principalele responsabilități ale statului.
Drepturile omului și a libertăților [7]:
# 45; să stabilească domeniul de aplicare al libertății și autodeterminare a individului, autonomia lui;
# 45; să organizeze și să coordoneze relațiile publice și relațiile pe baza normelor și standardelor internaționale ale drepturilor omului universal recunoscute;
# 45; delimita limitele statului de activitate, prevenirea intruziunii guvernului nejustificate în sfera libertății personale, plasând obstacole de putere absolută și arbitrar a structurilor de stat;
# 45; definesc parametrii relației dintre om și stat, responsabilitatea acestuia pentru individ și societate;
# 45; să furnizeze o prezentare a potențialului creativ al fiecărui individ, dezvoltarea durabilă a societății, stabilitatea și capacitatea de reglementare de a trăi.
Esența drepturilor și libertăților omului este în mare parte datorită principiilor constituționale ale relațiilor dintre stat și individ. Aceste principii reprezintă începutul de pornire, de ghidare idei pe care să construiască relația dintre individ și stat, relația dintre oameni în societatea românească. Este imposibil să nu recunoască corect să spunem că, în stabilirea statutului juridic al persoanei este importantă nu atribuită numai volumul efectiv al drepturilor și libertăților omului, dar și principiile pe baza cărora utilizarea acestora [9]. Pe baza acestora pot fi limitate la utilizarea de drepturi sau, dimpotrivă, să prevadă acest domeniu de aplicare larg. Astfel, în conformitate cu aceste principii pot fi judecate cu privire la statutul juridic al persoanei în ansamblu. Acestea includ [7]:
- inalienabilitatea drepturilor și libertăților fundamentale;
- dependența de caracterul complet al drepturilor unora dintre îndeplinirea fidelă a celorlalte atribuții;
- efectul direct al drepturilor și libertăților omului și cetățeanului;
- egalitatea de drepturi și libertăți.
Principiul drepturilor inalienabile ale omului și a libertăților fundamentale, ideea doctrinei dreptului natural Laid-cunoscut faptul că anumite drepturi și libertăți au existat înainte de stat și nu depinde de recunoașterea sa, în timp ce alții, dimpotrivă, proclamată de către stat și, prin urmare, nu a existat înainte. Primele drepturile omului au fost luate în considerare, și anume naturale, înnăscute și inalienabile, iar al doilea - .. drepturile cetățenilor.
După cum știm, conceptul de „drepturi naturale inalienabile“ în fosta Constituția rusă nu se aplică, deoarece se credea că nu au existat setări pre-programate la constituție nu poate fi [5]. Toate drepturile și libertățile strict derivate din proclamat ordinea socială și politică existentă. Orice persoană percepută doar ca cetățean, este strâns asociat cu starea lor. Este numai la latitudinea sa, statul ar putea determina starea corespunzătoare a persoanei.
În prezent, principiul drepturilor inalienabile ale omului și a libertăților fundamentale consacrate în h. 2 linguri. 17 din Constituția România. Aceasta înseamnă că nici unul dintre drepturile fundamentale ale omului consacrate în Constituție nu poate fi sesizat în mod arbitrar de către stat sau limitate în domeniul de aplicare, fără motive de limitare. Drepturile respective pot fi restricționate de către stat numai în cazuri strict definite, pe baza Constituției și a legii. Constituția prevede că drepturile și libertățile omului și cetățeanului poate fi limitată prin lege federală numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru a proteja ordinea constituțională, moralitatea, sănătatea, drepturile și interesele legitime ale altor persoane, apărarea și siguranța națională a statului (h . 3 v. 55). În plus, în situații de urgență pentru a asigura siguranța cetățenilor și protecția sistemului constituțional, în conformitate cu legea constituțională federală poate stabili restricții specifice cu privire la drepturile și libertățile în limitele și perioada de acțiune a acestora (Art. 1, Art. 56). Cu toate acestea, în acest caz, în conformitate cu partea. 3 linguri. 56 din Constituția România nu predlezhat restricționeze multe dintre drepturile și libertățile prevăzute de Constituție: Articole 20, 21, 23 (h. 1), 24. 28, 34 (h. 1), 40 (h. 1), 46--54 [1].
Trebuie remarcat faptul că restricțiile privind drepturile și libertățile sunt echilibrate dreptul de a face apel împotriva acțiunilor funcționarilor organismelor guvernamentale relevante, consacrate în Constituția România, precum și o serie de alte acte legislative.
natura inalienabilă a drepturilor și libertăților omului este, de asemenea, în faptul că orice persoană din România nu se poate face un angajament pentru oricine altcineva să nu utilizeze dreptul sau un set de drepturi sale. Aceste obligații nu au nici o valoare juridică. În cazul încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului trebuie să fie restabilită de către organele de stat competente sau acțiuni legale ale unei persoane ale cărei drepturi au fost încălcate [2].
Analizând principiul inalienabile drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este ușor de observat că legiuitorul în această expresie semantică folosește doi termeni similari: „libertate“ „drepturi“ și Cele mai multe gosudarstvovedov cred că distincția între noțiunile de „dreapta“ și „libertate“ într-o destul de arbitrar, deoarece acestea sunt definite în ceea ce privește posibilitatea legală. Ambele mijloace de persoane recunoscute în mod legal posibilitatea de a alege tipul și amploarea comportamentului său ca persoană, cetățean al statului sau de o persoană care nu este cetățean al [7].
Cu toate acestea, noțiunea de „drept“, într-o măsură mai mare cere să pună în aplicare ultima unele măsuri pozitive, „servicii“ de către stat sau de dreptul de a lua parte la activitățile unor structuri politice, economice (dreptul de a participa la gestionarea treburilor de stat, dreptul de vot și să fie selectate și așa mai departe. p.).
Termenul „liber“, ca de obicei, asociat cu o astfel de caracteristică de putere a persoanei, care definesc domeniul de aplicare al autonomiei sale, protecția împotriva interferențelor în lumea interioară (libertatea religioasă, de conștiință și t. D.) [8].
Principiul conform deplinătatea drepturilor unora dintre îndeplinirea fidelă a altor taxe lor se reflectă în h. 3 linguri. 17 din Constituția română, care prevede că exercitarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului nu trebuie să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Prin urmare, necesitatea utilizării strict legală a drepturilor lor în fiecare ființă umană, indiferent de naționalitatea sa. [5] Cu alte cuvinte, posesia drepturilor și libertăților nu înseamnă posibilitatea de putere discreționară absolută în punerea în aplicare sau abuzul lor.
Principiul vizualizat este esențială pentru a asigura viața normală a societății și a individului. Că drepturile și libertățile omului și cetățeanului sunt destinate să asigure punerea în aplicare a diferitelor interese ale individului în diferite domenii ale relațiilor publice. Ei îi dau libertatea de alegere în punerea în aplicare a intereselor individuale și, în același timp, să definească limitele acestei libertăți. Nici o societate nu poate da o persoană libertate fără margini, deoarece acest lucru ar duce la manifestarea îndărătniciei egoiste și de anarhie, la ciocnirile nesfârșite și conflictele de interese individuale. [3]
Recunoașterea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului direct aplicabil înseamnă că drepturile și libertățile constituționale sunt baza cerințelor legale relevante din orice nivel. Acțiunea acestui principiu este strâns legat de poziția lingura h. 1. 15 din Constituția România privind efectul direct al Constituției în întreaga țară „Constituția România are cea mai mare forță juridică și efectul direct și se aplică pe întreg teritoriul România, legi și alte acte normative adoptate în România, nu trebuie să contrazică Constituția România“. [1] Pe această bază, orice cetățean sau o persoană care nu este cetățean al România, se poate referi la Constituție, să fie ghidat de ea, în cazul în care constată o neconcordanță cu ea normele legislației în vigoare [2].
Principiul egalității drepturilor și libertăților, desigur, este unul dintre pilonii fundamentali ai statutului constituțional și legal al individului, în oricare dintre formele sale de manifestare. La art. Constituția 19 este fixat România [1]:
- Toți sunt egali în fața legii și instanțele de judecată;
- bărbatul și femeia au drepturi și libertăți egale și șanse egale de realizare a acestora;
- importanța acestor drepturi și libertăți pentru individ și societate;
- Inițial, natura înnăscută și inalienabilă a drepturilor și libertăților omului aparțin omului;
- supremația drepturilor constituționale (de bază) și libertăți, ceea ce face ca toate celelalte drepturi și libertăți în orice sferă de instrumente financiare derivate de viață;
- afilierea drepturilor și libertăților fiecărei persoane și cetățean sau fiecare cetățean de bază;
- universalitatea drepturilor fundamentale, libertățile și responsabilitățile (egalitatea și unitatea lor pentru toți, fără excepție - pentru fiecare persoană sau pentru fiecare cetățean)
- drepturile fundamentale, libertățile și responsabilitățile nu sunt achiziționate și nu aruncate la voia cetățeanului;
- efect al drepturilor și libertăților fundamentale în întreaga statului.