- Alo. - o voce somnoroasă mi-a răspuns.
- Hei, Lis, ești liber acum? - o voce veselă a spus prietena.
- Pf, găsit ceva de făcut. Hei, haide zabroshku, de asemenea. Tickle nervi.
- Um, ce? Posibil. Părinții mei tocmai au venit acasă de la locul de muncă până la ora nouă seara.
- Excelent! Pregătiți-vă, voi merge în curând la casa ta. - cu aceste cuvinte Carmen închis. N-am pierdut timpul și a mers să se îmbrace. Strada era cald, așa că am decis să nu deranjeze și poartă pantaloni scurți, tricou si balerini. Închiderea apartament cu o cheie, am plecat din casă. Strada era deja de așteptare pentru mine și Carmen. Braț la braț, am mers la o oprire.
- Ei bine? Pe ce zabroshku merge? - în cele din urmă am decis să mă întreb.
- Cel care în afara orașului în localitate. - distracție a răspuns ea, și ochii ei verzi, a început să joace într-o aventură distractiv așteaptă.
- B-dar despre ea merge zvonuri rele. - ideea de a-mi de la bun început a încetat să vă rog. Carmen a vorbit despre un număr de școală abandonat treisprezece. Numărul se vorbește deja de la sine. Odată ajuns în subsolul fetei școală găsit mort ... măruntaiele ei au fost împrăștiate peste tot. Nimeni nu a fost în măsură să explice de ce sau de la care a murit sărăcuțul. Clădirea va închide, dar din anumite motive, școala încă a continuat să lucreze, și al naibii de subsol închisă. Cu toate acestea, încă ars din motive necunoscute în 1981. De atunci, numărul treisprezece pe școală rula zvonuri înfricoșătoare că aceleași aventurieri ca noi au murit acolo. Dar este Carmen crede? Nu, pentru că zvonurile nu a avut nici o dovada.
- Fox, crezi în toate gunoaiele astea? Hai, e tâmpenii! - el ma încurajat prietena.
De data aceasta am ajuns la un popas. Am avut noroc că autobuzul a venit dreptul de a ne imediat. Mergând în ea, ne-am așezat pe scaunele goale, iar vehiculele plecat.
După treizeci de minute cu autobuzul în cele din urmă sa oprit în poziția dorită. Ieșind din vehicul, iar Carmen m-am dus la o școală abandonată. Ne-a luat un pic de timp - după cincisprezece minute am stat la locul desemnat. Școala a fost destul de mare, așa că de la început am dat seama că suntem aici pentru a rămâne.
- Uau, acum ne distram! - Carmen a continuat să sosească într-o stare de spirit vesel. Risipa de timp, ea a luat mâna mea, ma tras în clădire.
- Carmen, dar nu să jocurile de noroc, nu? Dar cumva eu te cunosc.
- Am chickened afară presupun? - Rânji prietena, mă conduce pe niște scări.
Din sac ea a primit deja două lanterne și mi-a dat una.
- Recunoaște, am uitat să iau la fel? - a întrebat ea.
- Ha, da. Ei bine făcut, care a avut doi. Cu toate acestea, cred că ne putem dispensa de una.
- Oh, asta e, vrei să spui că ochii tăi strălucesc în întuneric? - Carmen zâmbi din nou.
- Stai puțin ... Nu vreau să spun că ...